Un val plesneşte-n noapte... ( procultura Romnewsmedia )

10.11.2014 16:51

 de Irina Lucia Mihalca

Un val plesneşte-n noapte... Cineva invizibil mângâie păpădiile din zâmbetul ei.

- Oare ne vom întoarce?

- Oare ne vom regăsi, mai tineri decât moartea ce ne-a chemat despărţindu-ne?

- Am inspirat adânc sărutul tău!

- Lacrimile copacilor sunt ascunse în zâmbetul tău. Oare ne vom regăsi, mai curaţi decît cerul primăverii

- Mă învelesc în singurătatea durerii...

- Copil plutind în lacrima timpului, ţipind după mireasma gândului tău...

- Oare ce-naltă iubire ne-a pedepsit cu Uitarea?

- Te văd alergând lângă mine, cu surâs de mărgele,

cu privirea ta caldă, intinzând mâna să-mi prindă suflarea, să-mi alunge-ntristarea...

- Mă arunc pradă destrămării fir cu fir, într-o non-existenţă, într-un alb desăvârşit... Lacrimi se-amestecă prin picăturile de ploaie, fără dorinţe, fără speranţă, fără nimic voi pleca.

- Lumea îmi scapă din mână, timpul se scurge prin lacrima ta.

- Spune de ce căile noastre se retrag când te văd?

- Sfârşit scrie AICI!

- Oare vom mai fi NOI?

E noaptea din noapte, ca visul din vis, ca ochiul din lacrimă.

S-au plimbat ameţiţi de visul neştiut din ei...

El spuse:

- O boală a intrat în lume, în lumea noastră! Totul se duce, se strică, moare... Nu va mai fi nimic, în geamuri imaginea mea va fi spălată de ploaie! Sângele meu e stingher fără tine, surâsul tău la fel. Nu va fi mâine, nici ieri! Iubirea noastră va ţipa in oarbe oglinzi. Cândva stăpâneam Timpul, acum nici uitarea nu-mi mai mângâie tâmpla. Sufletul urlă-n deşertul cerului adormind în gândul atâtor tăceri!

Doamne, dacă exişti undeva, nu mă mai face om!

Cine va cunoaşte Iubirea, va zdrobi Porţile Morţii! Atunci Lumina Uitată dintr-o ciudată toamnă va întrupa nălucirea ca un tainic sărut... Se spune că trecând prin visul zeului te purifici, în palmă îţi înfloresc toate gîndurile, uitarea învie din cenuşă, nici o tainică uşă nu mai există...

O fată tristă trece prin oglinda sângerândă.

Un val plesneşte-n noapte... Cineva invizibil mângâie păpădiile din zâmbetul ei.

… O amintire-ecou ce stăruie îi arde, îi cheamă, îi uneşte!  

Despre autor: Irina Lucia Mihalca este poet şi prozator dar şi autor al revistei paginii FB, România Ta Diaspora.

Înapoi