PROCULTURA: Decembrie in suflet...

15.11.2013 16:11

Decembrie in suflet...

Chemarea ta e sufletul
călător după tine,
frumoasă eşti tu zână,
ce-mi tot apari în vis,
ca un gând frumos,
dar interzis.

Şi ninge cu fulgii tristeţii,
deşi nu aşa i-am dorit,
în amintiri mereu răsărit,
şi anii frumoşi,
ai tinereţii.

Dar plâng fericit de speranţă,
Mi-e dor de ce n-am avut,
Rătăcesc după lacrimi,
prin totuşi frumosu-mi trecut.

Culeg ce găsesc şi sorb iar,
Clipe uitate, când îmbrăţişaţi,
Aruncam atingeri fierbinţi,
Prin mii de dorinţi,
În jarul din inima noastră.
Mai stai o secundă doar,
Să retrăim sărutul zăpezii,
Rostogoliţi în omăt aşternut,
De-acum rătăcit şi pierdut.

Trec anii grăbiţi ca şi noi,
Dar ştii,
în lupta noastră cu timpul,
om retrăi, anotimpul,
atât de alb şi-ngheţat,
cu alte visuri, aievea,
sau ce într-un alt destin,
ca la un semn al iubirii,
se-ntoarce şi ne e dat.

Ţi-e frig? Hai la mine de-acum,
să te-ncălzesc cu ce sunt,
uite, e decembrie in suflet,
din nou,
şi ninge cu fulgii de lacrimi,
peste noi,
şi peste întregul pământ.

Autor versuri: Adrian Melicovici.

Înapoi

Subiect: PROCULTURA: Decembrie in suflet...

Niciun comentariu găsit.

Comentariu nou

Contact

ROMNEWSMEDIA INTERNATIONAL

Înregistrare eveniment nou

Vă rugăm înscrieți informațiile de mai jos:

© 2013 Toate drepturile rezervate.

Creați un site gratuitWebnode