Poetul Vasile Alecsandri, origini venetiene

27.02.2014 15:03

 

de Romnewsmedia

 

 Poetul român are o viață ca o poveste. Dincolo de versurile sale, Alecsandri ascunde sau ne dezvăluie permanent, de-a lungul anilor, secrete fascinante. Astăzi îl descoperim un îndrăgostit de țara renascentismului și monumentelor antice, dovezi ale unei forțe de nedescris când un mare imperiu triumfa cucerind lumea. Aici, între mările care o înconjoară, se ascunde nu numai minunata Italie dar și viața lui Alecsandri, cu episoadele ei descrise de autori meritorii. Chiar și marele Nicolae Iorga a încercat să limpezească originile străine ale poetului. Alecsandri are un mare merit, acela că a introdus tema exotismului italian în literatura românească.

 În anul 1865, la Mircești, poetul scrie într-un început de biografie: ”  ”familia mea este originară din Veneția. Pe timpul când această republică era în strălucire, un străbun al meu, om cu inima îndrăzneață și cu spirit cavaleresc, se puse cu a lui spadă în serviciul țării, se căsători cu o româncă și deveni obârsia familiei Alecsandri”. El beneficiază de o educație ridicată, provenind de fapt dintr-o familie înstărită. După ce își finalizează studiile în Franța, la Paris, se hotărăște să revină acasă doar după ce vizitează Italia, cerând astfel acordul tatălui său. Nicolae Docan și bunul său prieten Costache Negri,  îl însoțesc în periplul care avea să-i marcheze viața. Italia începea să i se arate minunată imediat cum a pășit pe teritoriul ei. Din Marsilia traversează marea la Livorno. Trece mai târziu prin Siena și Viterbo venind dinspre Florența și admiră mulțimea de monumente antice ale cetății eterne, Roma. Negri era familiarizat cu Italia, pentru că studia acolo. Alecsandri avea să scrie nuvela ” Muntele de Foc” inspirată dintr-o poveste aflată la întoarcerea în țară. Folosește trăsura ca să ajungă mai înainte la Bologna de la Florența, unde revenise. Drumul continuă prin Padova și da, ajunge în frumoasa Veneție, orașul de pe ape, locul de unde scrie că își are obârșia. Tot ce vede în peisajul venețian devine ” refugiul luminos al gândurilor sale”, exprimându-se astfel pentru el însuși ca și pentru posteritate.”Obiectele de artă sunt atat de multe in Italia și mai ales cu așa talent lucrate încât călătorul nu mai are vreme nici să gândească, ci își simte ființa cufundată într-o mirare îndelungată și plină de plăceri”, avea să mai scrie poetul român. Dar cum toate poveștile de viață nu pot ocoli sentimentul uman, iubirea, aflăm că cea care i-a fost alături în admirația față de Italia ca și într-o prietenie cu urmări neașteptate, Elena Negri, devine iubita sa. Era sora prietenului său și iubirea lor aduce în ceea ce a urmat un romantism aflat la apogeu în anul 1846, când se duc din nou la Veneția, ca să își împartă zilele frumoase împreună și gândeau ei, pentru totdeauna.
Cum însă dramele acestor povești reale nu lipsesc, din păcate, aflăm despre boala iubitei sale, care aleargă după soarele Siciliei, la sfatul medicului. Parcurgând distanțele dintre orașele europene, cu un scop uman, sănătatea Elenei, Alecsandri trece prin Lyon și apoi iar Italia, de această dată Napoli, unde se reîntâlnește cu Nicolae Bălcescu, prietenul dar și camaradul său de la 1848, din vremea revoluției. Elena Negri moare la 3 dimineața, pe 4 mai, la intrarea în Cornul de Aur. Din păcate. 
Vasile Alecsandri aduce prin scrierile sale, imaginea unei Italii deosebite și odată cu ea, câteva episoade din propria sa existență, de neuitat. Cum spunea și Ovid Aron Densușianu, Alecsandri rămâne un spirit nobil, italienesc. Poetul a rămas astfel, un admirator necondiționat până la moarte al Italiei. 
Daca v-a plăcut materialul, dati un clic pe butonul IMI PLACE  din ROMNEWSMEDIA.
 
 

Înapoi

Subiect: Poetul Vasile Alecsandri, origini venetiene

  • Dată:: 12.01.2021 De:: Joshuaalbus

    Subiect:: thai New Yourk

    [b][url=https://childrensermons.com/king-portugues/#comment-1680582]Endermological Manhattan[/url][/b]
    Good day! Our employees firms those who make your privacy life much easier . Famous company that functional more than 6 years.

    [b][url=https://islamichelplinecenter.com/dua-for-nikah-of-your-choice-2/#comment-294060]japanese NY[/url][/b]
    Specialfeature our Hydromassage salon is not an enforced setting. We develop groups in a social network to create.
    [b][url=https://lifenesswithloganhall.com/commerce-charity-culture-and-community/#comment-96100]Ayurvedic New Yourk[/url][/b]
    Provide for you try some type massage techniques soon. Go to service and explore, see specialty.
    [b][url=https://www.connecttoyourpower.com/working-with-crabby-people/#comment-99361]nude NY[/url][/b]

    Răspuns

  • Dată:: 01.01.2021 De:: ForexLeft

    Subiect:: Forex direct markets

    Pinakamahusay na mga pagsusuri sa robot ng forex. https://ph.forex-is.com

    Răspuns

  • Dată:: 01.01.2021 De:: ascency

    Subiect:: Good housekeeping I am in absolute ecstasy from this.

    Good afternoon!.
    Our Famous Company in Linden Hill over pet years, during this period we work exclusively female employees , on Cleaning and cleaning services and Housemaid. Maid service ensures order and cleanliness in everywhere in the apartment respectively certain convention . In our headquarters only qualified Maid in my area , who are Construction cleaning services of the most varied complexity and do it fast and good. When it comes to about a huge private house, our employees we will provide you necessary quantity staff. For you we offer as experienced team , but also prices affordable for each customer for Maid service in my area в Marble Hill. For the opportunity place an order Dry-cleaning padded stools and Maid service at home recommend you personally go to site in Fiske Terrace. The Tidy Cleaning after moving с Home maid clean every time more efficient in Chinatown


    We supply professional [url=https://house-cleaner-nyc.com]house professional cleaning[/url] for personal customers. Utilizing European equipment as well as accredited tools, we achieve maximum results and also supply cleansing quickly.

    Our friendly team supplies you to get accustomed with favorable regards to cooperation for corporate clients. We sensibly approach our activities, clean utilizing professional cleansing items and specific tools. Our staff members are trained, have medical books and recognize with the nuances of getting rid of facility as well as hard-to-remove dust from surfaces.

    Răspuns

  • Dată:: 17.11.2020 De:: Fainazen

    Subiect:: Joy casino вывод денег россия, условия Нижний Новгород

    вывод джой казино без проблем [url=https://joycasino-official.me/6-bonusy-v-joycasino.html]бездепозитный бонус джой казино[/url]
    ------
    только для вас честный дилер, бесплатное джой казино официальный сайт [url=https://joycasino-official.me/8-prilozhenie-joycasino-na-android.html]скачать официальное приложение джой казино[/url]

    Răspuns

  • Dată:: 19.10.2020 De:: RamMop

    Subiect:: govfax marseillais jangan

    tablets [url=https://cialis20walmart.com]actigall[/url] generare <a href="https://cialis20walmart.com">aldactone</a> vereinigung

    Răspuns

  • Dată:: 08.10.2020 De:: Irina

    Subiect:: Южная жизнь


    [url=https://south.life/dosug-i-turizm/23-akvapark-zolotoy-plyazh.html]Золотой пляж анапа[/url]

    Răspuns

  • Dată:: 10.09.2020 De:: Irina

    Subiect:: Южная жизнь


    [url=https://south.life/dosug-i-turizm/58-kakoe-more-luchshe-chernoe-ili-azovskoe.html]Отдых на черном азовском море[/url]

    Răspuns

  • Dată:: 21.07.2020 De:: Michaeltek

    Subiect:: Обязательно посетите наш сайт

    HoOkAh MaGic наш официальный бренд
    Набрав в поисковике Вы можете посетить наш сайт
    и возможно приобрести кальяны и всё для них.
    Доставка по всей России
    Бесплатная консультация
    Отправка в день заказа
    Персональные скидки
    Строго 18+

    Răspuns

  • Dată:: 05.07.2020 De:: MoonBadger

    Subiect:: Rassismus-Skandal an Berliner Rossmann-Kasse

    Sie sollten diesen Artikel lesen. Es ist wichtig!1(A#D5gt8x6!WGIHAzum

    Rassismus bei Rossmann: schwarzer Kundin wird Kartenbetrug vorgeworfen, weil der Name darauf deutsch ist. Polizei droht ihr vor ihrem Kind mit Gefangnis: “Sprechen Sie uberhaupt deutsch? Deutsche Sprache, schwere Sprache.”
    [url=https://www.bz-berlin.de/berlin/charlottenburg-wilmersdorf/rassismus-skandal-an-berliner-rossmann-kasse]https://www.bz-berlin.de/berlin/charlottenburg-wilmersdorf/rassismus-skandal-an-berliner-rossmann-kasse[/url]

    Răspuns

  • Dată:: 03.07.2020 De:: MaxInboXtum

    Subiect:: 30 000 рублей в день. Миф или реальность

    Экстремальный Инбокс

    Уже примерно через четыре часа Лично вы гарантированно сможете понимать, каким образом заработать в вебе, истратив только тридцать мин в день, в том числе и если Вы еще новичок

    С Сопровождением До Конечного результата. Без Денежных Вложений! Без Знаний и Опыта

    Не важно, сколько у Вас знаний, навыков и практического опыта. В данном способе справится вообще любой!

    Реальный постоянный доход. Подробнее - www.MAXINBOX.SITE

    Răspuns

<< 1 | 2 | 3 | 4 | 5 >>

Comentariu nou

Contact

ROMNEWSMEDIA INTERNATIONAL

Înregistrare eveniment nou

Vă rugăm înscrieți informațiile de mai jos:

© 2013 Toate drepturile rezervate.

Creați un site gratuitWebnode