Mezzosoprana LAVINIA BOCU canta odata cu primavara

28.02.2014 18:51

 

 

de Adrian Melicovici

( scriitor)

   Poate că în gândurile ei ar fi vrut să schimbe această lume. Dacă în viață totul e alegere, atunci ea și-a ales destinul unde oamenii o înțeleg și își doresc aceleași lucruri frumoase. Minunile dintre noi sunt multe și deseori, greu de observat. Dar cea despre care scriu, apare ca un vis al ariilor dintr-o muzică lină, precum pictura vie, în cel mai frumos tablou: LAVINIA BOCU,  mezzosoprana din Cluj Napoca. Artista sosește curând în Italia aproape odată cu primăvara, ea însăși un anotimp etern dintr-o interpretare eternă: MUZICA. 

 

  Lavinia Bocu va participa la un eveniment cultural prilejuit de o lansare de carte, PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR,  pe 30 martie la Sacile, Italia, într-un regal de bun gust organizat ca întotdeauna de Asssociazione G. Enescu, președinte aceeași neobosită doamnă, Carina Margareta Cesa. În acea amiază de duminică, se vor reîntâlni drumurile tuturor năzuințelor, oamenii vor avea dreptul mai mult ca oricând să viseze, pentru că nu va fi o lansare de carte obișnuită ci un îndemn către cel mai frumos gând din care s-au născut toate cele de mai sus:  SPERANȚA UNUI VIS.  Și Lavinia e o speranță a unui vis, de aceea am gândit să scriem câteva cuvinte despre cea care va onora prin prezență și evoluție acel sfârșit de martie 2014.

    Noi nu facem prezentări conformiste ci mai degrabă scoase din tipare și asta pentru că artista provoacă și mai ales, inspiră sensibilitatea omului frumos, de dincolo de ochii ce strălucesc și astăzi după muzica lui Gianni Morandi sau mai departe de ce putem spera, până la schimbarea lumii pe care și ea o vrea din toată ființa sa, ”flirtând” nevinovat cu artiștii săi preferați, pentru TI PENSO E CAMBIA IL MONDO  al mereu tânărului Celentano. Lavinia preferă trăirile bunului gust și al muzicii cu adevărat dumnezeiești. Iar ea a aflat parcă dintotdeauna că în sălile unde concertează, în Europa, cortina nu se lasă de fapt niciodată. Frumusețea ei lalolaltă cu talentul remarcabil, par să vină din viitor. Vocea transformă până și liniștea ascultărilor în statui. Apoi, te ridici și odată cu emoția ta curg aplauzele cascadă, ca apa izvorului vieții pe pământul tuturor...


 Mezzosoprana Lavinia Bocu  culege merituos și neobosită aplauzele admirației. Își dorește să se știe de țara ei, frumoasă și frumos, așa cum este steaua care nu se stinge niciodată de fapt, sufletul românesc. Fanii săi din Italia se adună și ei mereu, mari iubitori de carte, poezie și mai ales însetați de interpretările Laviniei, care nu uită compozitorii autohtoni ai timpurilor și se redescoperă mereu, încântătoare, pentru toți cei care o prețuiesc. Iar Clujul, românii, România, noi toți, să știe că vrem să ne oglindim în fascinanta-i interpretare, nu doar în ochii ei, căci inclusiv îndrăgitul Margelatu, Florin Piersic deci, actorul nostru din toate tinerețile, i-a spus și i-a lăsat un autograf atunci când alte valuri de aplauze au cutremurat spațiul și timp. Lavinia Bocu este mereu un început de poveste și am vrea să o ascultăm la nesfârșit. Pentru ca ea cântă ai spune mereu, deodată cu primăvara.

 

POST SCRIPTUM INFORMATIV. SAU MAI SIMPLU, BIOGRAFIA LAVINIEI BOCU

 

Absolventă în 2006  a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, clasa Prof. Ana Rusu, Lavinia Bocu s-a născut în municipiul Cluj-Napoca, România.
 
Urmând tradiţia muzicală a familiei  iniţiată de marii artişti lirici, tenorii Mihai şi Augustin Almăşan, Lavinia Bocu debutează  în  cariera muzicală pe băncile Şcolii de Muzică “Augustin Bena” din Cluj-Napoca, secţia pian.
Pasiunea pentru  muzica vocală  se conturează  treptat urmând ca după terminarea liceului  să  îmbrăţişeze arta  cântului, înscriindu-se  la  Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, secţia canto clasic. Pe parcursul anilor de studiu, Lavinia Bocu  a studiat cu recunoscuţi  Maeştri ai  şcolii româneşti de canto, precum: Alexandru Fărcaş, Mariana  Nicolesco, Ionel Pantea, Ana Rusu, Mircea Sâmpetrean. Acestora li se adaugă  renumiţii artişti ai scenei lirice internaţionale, precum: Verena Keller (Germania), Giovanna Canetti  (Italia), Valentina Weinstein (Germania) ş.a. Participarea la cursuri de Măiestrie Artistică ”Master Classes” în ţară, precum cel condus de soprana Mariana Nicolesco la Brăila şi de bas-baritonul Ionel Pantea la Cluj-Napoca dar şi peste hotare (Germania/Frankfurt) cu soprana Verena Keller,  i-au croit  tinerei mezzosoprane drumul spre succes.   
Susţinută  şi încurajată datorită timbrului său vocal deosebit, Lavinia Bocu a susţinut numeroase concerte în ţară şi străinătate (Germania, Italia, Ungaria) alături de pianişti de clasă şi orchestre profesioniste din ţară. Anul 2005 îi aduce nominalizarea revistei ”Flacăra”  în categoria ”OAMENI ŞI EVENIMENTE 2005”, alături de Gheorghe Zamfir. Anul 2010 îi aduce şi lansarea primul CD „The Best Christmas Ever” care conţine colinde şi cântece de Crăciun din repertoriul american şi anglo-saxon. 
În anul 2011 şi 2012 este premiată şi i se oferă medalia şi diploma de „Ambasador al culturii” în cadrul Galei Premiilor Trustului de Presă „Ambasador” din Târgu Mureş, alături de Raed Arafat, Mircea Turdean, director general al Farmec Cluj-Napoca. 
În 2011 primeste Certificatul de Membru de Onoare Rotary Gherla pentru sprijinul acordat in realizarea proiectelor culturale şi a spectacolelor de caritate iar din mai 2012 este Membru activ al Rotary International. 
În ianuarie 2013 a primit distincţia de Ambasador Cultural din partea Teatrului della Concordia din Monte Castello di Vibio (Italia) pentru calitatea prestaţiei artistice şi promovarea în lumea liricii a celui mai mic teatru din lume.
Repertoriul  clasic abordat corespunde tipului său de voce cuprinzând roluri de operă: Cherubino (Nunta lui Figaro-W.A.Mozart), Zerlina (Don Giovanni –W.A.Mozart), arii de operă şi oratoriu, lieduri.  Sensibilă şi deschisă  gustului pentru inovaţie, pentru inedit, nu renunţă însă la stilul clasic încercând să abordeze noi stiluri de muzică: music-hall, NewAge, muzică de film.  Cu o tot mai mare cerere pentru concerte de acest gen, cu fascinaţia vocii şi prezenţa scenică mereu  apreciată, Lavinia Bocu este o  figură  tânără aflată într-o continuă ascensiune.
 
 

 

 

Daca v-a plăcut materialul, dati un clic pe butonul IMI PLACE  din ROMNEWSMEDIA.
 

 

Înapoi

Subiect: Mezzosoprana LAVINIA BOCU canta odata cu primavara

Niciun comentariu găsit.

Comentariu nou

Contact

ROMNEWSMEDIA INTERNATIONAL

Înregistrare eveniment nou

Vă rugăm înscrieți informațiile de mai jos:

© 2013 Toate drepturile rezervate.

Creați un site gratuitWebnode