Constantin P. Popescu îți descrie stările prin propria proză. Și nu numai pe ale lui. La finalul fragmentului, facem trimitere prin ” read more” către o lume neobișnuită, paralelă cumva cu irealitatea ce a luat loculul realității normale. Facem acest joc de cuvinte pentru că, nu-i așa, prin artă poți dobândi orice, adică adevărata bogăție a sufletului omenesc. Din nefericire, vorba românescă spune că foamea trece prin stomac. Creatorul de proză și de pictură minunată, prietenul Constantin P. Popescu, are nevoie să-și cunoaștem lumea. Și să îl și răsplătim cum se cuvine. ( Romnewsmedia)

de Constantin P.Popescu

( cppopescu.blogspot.ro)

 ( fragment)

 

 Pare să fie doar o scânteie plăpândă ascunsă în cenușă, ca un cristal mic, atât de măruntă încât razele ei – deși poartă lumina unui întreg soare – se pierd printre pașii grăbiți, printre atâtea priviri care vagabondează fără a fi libere, așa cum ar trebui să fie adevăratele priviri, cele care văd. E o taină care așteaptă să fie descoperită; cu toate că ar putea să se oprească, dincolo de ardere își poartă în tăcere povestea mai departe, părând pierdută pe acest drum al călătorilor pe care nu-i cunoaște (poate pentru că i-a cunoscut cu multă vreme în urmă, când era încă tânără, fără aceste riduri și această somnolentă oboseală).

      ...Făcut din piatră cioplită cu altă piatră de alte mâini, din cânepă împletită în sfoară de aceleași alte mâini, cu o coadă de lemn crud, a primit botezul primului sânge odată cu primul animal vânat de aceleași mâini care îl făcuseră și îl foloseau. Nu era decât o născocire necesară din pricina foamei.

      Întreabă către care capăt al cenușii poate ajunge; poate spre stingere, dar acum simte sfârșitul unei transformări știind că este doar un sfârșit provizoriu, care îi îngăduie numai acest scurt răgaz al odihnei și al măruntelor străluciri, tăcute și nedescoperite. Read more...

 

Picturi de Constantin P. Popescu: